Experienţe ardeleneşti Scris de Cosmintosh | la ora 17:34

Sal'tare! No, cu ce să-ncep? Aaa, da. După lungi aşteptări atât din partea mea cât şi ale celor care mă aşteptau, dar şi amânări, vinerea trecută am reuşit să urc pe tren înspre Zalău. Am pornit la 9:00 am şi am terminat cartea pe care nu am mai avut timp să o termin acasă. Pănă pe la 1:50 pm am călătorit cu Iaşi-Timişoara pănă la Dej. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar mie îmi făcea greaţă acea gară, de altfel ca şi alte lucruri în Românica asta. Am stat o oră jumătate acolo cu timpanele-mi violate de sunete provocate de ciocane pneumatice. Mă temeam acum că mă urc într-un tren de persoane, că ele de obicei sunt mai jegoase decât acceleratele, dar surpriză: era săgeata albastră! Şi cum toate-s cam pe dos pe la noi, nu m-am prea mirat. De acolo până la Zalău am avut o companie plăcută, nu vă dau detalii, că-mi place să mă joc cu mintea voastră. Spun doar că era fată...

Am ajuns, unchiul meu m-a întâmpinat, mătuşa m-a aşteptat acasă. Totul a fost bine şi frumos, dar datorită serviciului pe care îl are unchiu', nu am stat acasă de vineri seara până sâmbătă seara. Peste tot unde ne duceam, lumea ne chema la masă.
Şi cum bine ştiţi că în tărâmul pitei, pateului şi cucuruzului oamenii sunt darnici, am mâncat de am ajuns să cred că nu mai am nevoie de mâncare până la crăciun. M-am îngrăşat puţin, recunosc...
Ce nu mi-a plăcut e că m-am nimerit într-un loc public lângă unu cu sindromul down şi fosele mele nazale cereau îndurare.
Peste toate astea, a fost frumos, chiar dacă a fost prea scurtă vizita. Eu îmi am origini în ardeal şi o să-l mai vizitez când mi se mai face foame.
Am uitat să trec în revistă că am intrat într-un club de debate pe care l-am aşteptat de mult timp, vreau să mă pregătesc şi să fac ceva remarcabil acolo, iar când am aflat că mătuşa Tünde (cu care mă înţeleg de minune) este trainer, mi-a picat faţa şi mi-am dat seama că asta e o treaptă înspre telul meu înalt. Până data viitoare, ciauless!